Din păcate nu suntem văzuți atât de
bine. Mulți dintre locuitorii din Bratislava au o părere negativă despre România.
Dar majoritatea părerilor sunt influențate de stereotipurile ce sunt destul de înrădăcinate
în mintea lor.
Din
moment ce stau la cămin, am avut avantajul de a auzi nu numai opiniile celor ce
sau născut în capitală, ci a multor persoane veniţi din toate colţurile
Slovaciei.
Pot
spune ca sunt şi fericit că am întâlnit câţiva oameni care chiar mi-au putut
povesti foarte multe despre ţara noastră. Persoane care au fost pe la noi în
vizită şi le-a plăcut foarte mult, persoane care doresc să viziteze ţara
noastră pentru că au auzit că e foarte frumoasă.
În
filmuleţ ai putut auzi părerile persoanelor care au vrut să fie filmate, dar
până acuma pot să spun că am întrebat peste 120 de persoane ce ştiu despre
România.
Am
pus această întrebare studenţilor din căminul în care stau, elevilor cărora le
predau, celorlalţi profesori ce lucrează la liceul la care lucrez dar şi celor
ce au fost prezenţi la evenimentul anuala al Organizaţiilor Non Guvernamentale
ce a avut loc în un din facultăţile de aici.
Desigur i-am și învățat câte ceva nou despre țara noastră. Am vrut să le arăt că avem și lucruri bune și mulți dintre ei chiar au apreciat acest lucru.
Din păcate chiar ieri am avut ocazia să întâlnesc un român căruia îi era rușine să recunoască că este din România. Motivul pe care l-a dat. Tocmai aceste stereotipuri de care încerca să se ascundă.
Eu sincer îmi doresc ca el să fie singurul caz. Nu trebuie să ne ascundem după măști. Ar trebui să fim mândri că suntem Români în orice țară ne-am afla și dacă au o părere rea despre noi acolo unde suntem, noi ar trebui să fim excepţia de la regula lor și să le demonstrăm contrariul.
No comments:
Post a Comment